Şi uite că revin aici, pe blog, după 7 luni. Şi-mi amintesc de vremurile rele şi realizez cât de mult, cât de des şi mai ales cât de repede se schimbă lucrurile în jurul nostru. Dinainte să ajung la facultate am fost curioasă care dintre puzderia de prieteni vor mai suna şi dupa 1 octombrie, chiar dacă suntem la facultăţi diferite, oraşe diferite, chiar şi ţări diferite. A fost exact cum mă aşteptam. Mulţi (chiar şi dintre cei vechi şi buni) au rărit-o, şi-au găsit alţi prieteni, şi au cam început să uite.
Personal, eu nu uit niciodată un prieten. În schimb îl las în urmă dacă observ că relaţia respectivă îmi face rău, cum am păţit-o de multe ori (ca de ex dacă cineva se foloseşte de mine din diverse motive, sau pur şi simplu îşi aminteşte că exist doar când se plictiseşte sau vrea ceva de la mine).
Mi se pare interesant cum s-a schimbat tematica blogului ăsta de-a lungul timpului... Am început cu poveşti amuzante, după care am ajuns la liceu şi au început depresiile şi dramele, apoi a fost perioada când vorbeam deschis despre cât de îndrăgostită eram eu.. după aceea postările mele s-au rărit, pentru că am simţit că toate gândurile mele nu mai trebuie împărtăşite cu lumea. Pe zi ce trece, toate gândurile şi sentimentele au devenit din ce în ce mai apăsătoare şi mai încurcate, până când a apărut cineva în viaţa mea care m-a ajutat să revin la suprafaţă din cele mai adânci şi întunecate ape posibile.
Mă consider cu adevărat norocoasă, şi am devenit conştientă că viaţa în sine, precum şi cei care îmi sunt alături (chiar dacă peste un an-doi-trei poate nu vor mai fi) sunt cu adevărat nişte daruri de care nu toţi au parte, şi cei care le au, niciodată nu le apreciază pe cât ar trebui apreciate. Nici eu nu realizam multe, dar mulţumită persoanei de care spuneam mai devreme, am început să văd şi lucrurile bune, şi încet-încet am reuşit şi să încep să mă bucur de ele.
Majoritatea cunoscuţilor mei, defapt nu ştiu mai nimic despre mine,despre cum sunt eu defapt, ce fel de persoană se ascunde în spatele glumelor, zâmbetelor şi temperamentului impulsiv-flegmatic-nepăsător. De-a lungul anilor am invăţat cum să mă închid în mine fără ca asta să se vadă din exterior, pentru că şi-asa sunt o fire neobişnuită, dacă aş fi fost şi tăcută, şi închisă în general, aş fi fost considerată o ciudată. Sau cel puţin ideea asta mi-am format-o eu de la sfârşitul generalei până acum, bazându-mă pe cum se comportă lumea în general cu oamenii introvertiţi. Aşa că here I am, mi-e greu să spun cum sunt eu defapt, şi cred că nici măcar eu n-am descoperit întru totul...
Sincer, în general nu-mi place să povestesc despre mine şi despre cum sunt eu şi chestii din astea, dar câteodată realizez că poate ar fi bine ca cei care mă cunosc să aibă măcar o idee, uneori doare când eşti considerat 100% diferit decât eşti defapt.
E târziu, d-abia mi-am rezolvat şi eu problemele cu somnul şi nu vreau să mă dau iar peste cap. Atât pentru azi, o să revin (proabil peste încă vreo 7 luni :)) )
